Articole în secţiunea Expozitie
CULTURAL, Expozitie, ON DISPLAY, PRESENTING..., The Good »
http://siluk.ro/
Habar n-am cum am dat de el. Nu știu cu ce fotografiaza (cameră & obiective), nu știu cum face de îi ies fotografii atât de atente, de calde, de ”pline”. N-am primit (nici n-am cerut) îngăduința să postez câteva. Nici n-am să cer. Pun un printscreen din main page-ul galeriei lui.
Nu doar că îmi place, ci pot să-i gust fotografia, în special pentru culori. Subiectele sunt, de asemenea, fantastice. Mă chinui de aproape un an, cu sensul crâncen al strângerii din dinți, să fac fotografii cel mult la jumătatea calității …
Expozitie, ON DISPLAY, PRESENTING..., The Somehow »
Mi s-a oferit spre fotografiere o decoraţie nazistă din Al Doilea Război Mondial. Doar cei care au pierdut o mână sau un picior o puteau primi.
UPDATES:
Am aflat mai multe din Wikipedia, unde se explică faptul că decoraţia a fost conferită şi în Primul Război Mondial, şi între ele, şi pentru mai multe tipuri de răni.
De asemenea, cea pe care am fotografiat-o eu este doar a doua versiune, prima fiind de culoare negru mat.
Se estimează că, în Al Doilea Război Mondial, aproximativ 5.000.000 soldaţi au fost decoraţi cu această insignă.

