Bucureştean

Acum 224 ani, la 18 Noiembrie 1787, se năștea Luis Daguerre, ulterior cunoscut ca ”părintele fotografiei”. Pentru a-l omagia, Google și-a schimbat logo-ul, făcându-l să arate ca o fotografie veche de familie, tonuri sepia.
De-a lungul timpului, Google a mai avut numeroase modificări de logo. Pe cea pentru Daguerre, însă, o apreciez cel mai mult. O surpriză frumoasă pentru împătimiții fotografiei, dar și ai altor arte. Louis Jacques Mandé Daguerre nu a fost doar fotograf, ci și decorator de teatre, apoi pictor de decoruri.
Tăticul inovativ al fotografiei:
 imagine de la Wikipedia.

http://siluk.ro/
Habar n-am cum am dat de el. Nu știu cu ce fotografiaza (cameră & obiective), nu știu cum face de îi ies fotografii atât de atente, de calde, de ”pline”. N-am primit (nici n-am cerut) îngăduința să postez câteva. Nici n-am să cer. Pun un printscreen din main page-ul galeriei lui.
Nu doar că îmi place, ci pot să-i gust fotografia, în special pentru culori. Subiectele sunt, de asemenea, fantastice. Mă chinui de aproape un an, cu sensul crâncen al strângerii din dinți, să fac fotografii cel mult la jumătatea calității …

L-am văzut târziu în viaţă, dar mai bine acum decât niciodată. Trebuie văzut. Totuşi, hint amuzant din prima parte:
(ambasadorul Japoniei este prezentat lui Stimson, ministrul de război, apoi i se oferă un scaun)
- Mr. Nomura, please have a seat!
- Sanchiu!

Dar nu, filmul nu este o comedie. Merită vizionat când aveţi timp sau chef de ceea ce este, probabil, cel mai bun film de război. În grupa “băieţilor mari”, ca Enemy at the Gates sau Black Hawk Down. Altă epocă cinematografică, dar oricum, o creaţie sublimă!

Un film realizat în 1975, al cărui titlu e un joc de cuvinte pe care nu l-a sesizat cel ce a făcut traducerea în română. În engleză, cuckoo mai poate însemna şi nebun (din expresia “cuckoo in the head”).
L-am văzut aseară din nou, după ce îl mai văzusem şi prin anii ’2000. Mi-a plăcut la fel, dacă nu mai mult decât atunci.
Unele dintre problemele expuse nu mai sunt atât de actuale ca în anii ’70, însă impactul dramatic al filmului este acelaşi. A fost al doilea film în limba engleză …

Am fost și la concert la Ioan Gyuri Pascu, la mansarda de la Mystic Tree. Credeam că-mi place Gyuri Pascu; încă îmi place zona Mântuleasa (terasa/restaurantul e pe Popa Soare nr. 7). Mystic Tree are mâncare acceptabilă, băuturi bune și servire lentăăăă. A durat mai mult de 30 minute să ne aducă o supă, un frappe și o apă. Chelneri suficienți, dar cărora le era cam lene să circule la mansardă, că erau scări de urcat… Gyuri Pascu, pe care nu l-am mai văzut live de vreo 10 ani, a …

Am văzut o bucată de interviu / reportaj care mi-a ridicat din nou tot sângele în cap. Actorul Geo Costiniu, salariat al teatrului Odeon, se află într-o stare financiară ce tinde spre extrema de jos. Am mai încercat, pe cât mi-a permis audienţa, să popularizez teatrul. Cred că suntem puţini cei care mai ţinem de mână o artă muribundă, sufocată de (în cel mai bun caz) mediocritatea, dacă nu chiar penibilitatea a ceea ce publicul actual consideră spectacol. Generaţiile popcorn şi Blu-Ray nu vor vedea vreodată o cortină deschizându-se, iar …