bucurestean.com » Corespondenti

Hlol de la Matei

AbraMacabra — Sat, 03 Jul 2010 16:27:47 +0000

video inside, just click title:

www.youtube.com/watch?v=5_fX4t0m9L4

Cainii au principii

AbraMacabra — Mon, 28 Jun 2010 00:33:14 +0000

Click pe titlu, ca sa vedeti si filmul:

www.youtube.com/watch?v=hXVmPBLdjzk

Protocol deschidere foc -> ucidere civili

AbraMacabra — Mon, 17 May 2010 11:37:47 +0000

Uciderea a 2 fotografi Reuters (civili) in Iraq, de catre mirobolanta armata americana.

Multumesc lui Dan pentru link, aceasta mostra clara pentru profesionalismul unei armate care “mananca” mai multi bani decat are, in prima instanta … si care, cu toate astea, n-ar merita nici macar plicurile de mancare deshidratata si expirata pe care o trimit copiilor arabi.

Un redneck intr-un elicopter cere si primeste permisiunea de a ataca un civil cu o camera foto, pe care o declara RPG, apoi deschide foc si asupra unui vehicol in care la geam se vad doi copii mici.

Accident 20.09.2009, Splaiul Independentei

AbraMacabra — Mon, 21 Sep 2009 17:44:04 +0000

Am primit via Darku cateva foto de la un accident. Sunt facute cu teleobiectiv, de la o distanta aproximativa de 70 m. Aparent, nu au existat victime.

Amara razbunare

AbraMacabra — Tue, 15 Sep 2009 17:54:40 +0000

Oras al ingerilor obsceni ai razbunarilor masive, Bucurestiul m-a crescut sa fiu ce sunt. Un dement obsesiv, viitor tata, profet al destinelor sparte si descentrate. Aici mi-am copilarit comunismul dibace al laditelor cu portocale si mi-am hlizit pubertatea transpirata. Daca as fi stiut ce urmez, eu, ca bucurestean avid de sange si rani crude, as fi schimbat directia. Mi-am spoit visele cu ceara tulbure a picioarelor lungi si piepturilor avansate, am spart capete de fantome si am fugit de fericire. Bucurestiul, oras al crucii mele despuiate in amurg, m-a ucis. Sunt inca pe doua picioare, condus de o ratiune negutatoreasca si mi-e mila, rusine, greata, frica de mine, de cine sunt si de ce as mai putea deveni inca. Bucurestene, ia-o ca atare, e o confesiune cum n-ai sa mai vezi, e spirtul din tine langa bricheta din mine, suntem o flama gata sa incendieze toate respectele. Parastas al onoarei, Bucurestiul ne-a crescut tigani, ne-a dat bomboana de pe coliva constiintei saracite de duh si ne-a manjit de capitala. Traim in gandurile noastre palide si mici, cu sperante mari bazate pe nimicuri. Grotescul ne cauta si ne inghite, in timp ce ne ghemuim, supusi si inchidem ochii. Intr-un Mic Paris cu prea putine cafenele, dar prea multa cafea, timpul se scurge fara regrete. Regretele lui se sapa in noi, pitpalaci fragili sufleteste, cu fizicuri obeze si constiinte gravide. Aici am si imbatranit, am trait accidentari, incidentari, explozii si acalmii. Ma zgarie pe retina orice tomberon intors cu susul in jos, ma mangaie orice batran care zambeste cand se plimba in parc. Poate ca viata e dreapta, sau poate ca nu, dar Bucurestiul niciodata nu a fost altfel. O indolenta umana pe care un sistem ne-a impins-o dintotdeauna pe gat, ne-a inrait si nu obligatoriu ne-a si intarit. Slabi si rai, deci, privim peste gardurile laturalnice, cu isteria ca vecinului ii e mai bine, nestiind sa tinem langa noi ce ne e drag. Suntem facuti sa pierdem ce avem, sa distrugem ce ni se ofera si sa nesocotim ce invatam. Calculam la ghici si estimam la milimetru orice evantualitate de afacere perdanta, fara studii de caz si fara interes pentru domeniu. Firele de nisip pierdute intre firele de par ale salbaticilor ii fac inzecit mai buni, prin simplitate, franchete si pasiuni. Desi nu sarim, noi cadem de pe acoperisurile blocurilor cenusii, de pe turlele bisericilor mutate si din varfurile macaralelor ingeniozitatii. Nu mai putem produce nimic decat foc, in care ardem memorii, harpe si principii. Sintagme rasunatoare ne conduc in nimicuri teoctiste. Case de schimb ale pieilor de oi imbracate de lupi asteapta la fiecare colt de ochi de bruneta. In brunete ne pierdem, in blonde ne scaldam, dar revenim la mame. Care ne impung cu deget iertator, care ne fierb ceaiul revenirii si care stiu ce sa cante cand in noi plangem. Bucurestenii sunt actori, actori lenti ai unei tranzitii sociale oloage, actori rapizi ai unor stari contrastante si actori banali ai teatrului mondial. Daca nu mi s-ar fi uscat gura, as fi incercat sa fiu mai putin pesimist. Orasul asta, insa, nu e altfel decat arid.

de C.I.V. si o foarte veche Blueswan

Accident 06.09.2009, aproape de Unirii

AbraMacabra — Sun, 06 Sep 2009 13:28:25 +0000

Un BMW s-a lovit de un copac. Pentru el, SMURD a intervenit cu ambulante si o masina de descarcerare.

Foto de la Packardb, caruia ii multumesc si pentru imagini, si pentru deranj.

Accident 31.08.2009, Valea Cascadelor, auto vs. moto

AbraMacabra — Tue, 01 Sep 2009 14:02:53 +0000

Foto oferite de PACKARDB

Bucurestenii

AbraMacabra — Tue, 04 Aug 2009 10:32:46 +0000

Sau mai bine zis oamenii care-l populeaza, ca de ani buni ei, saracii, nu au nicio vina ca sunt invadati de “indivizi”, majoritatea fiind chiar idioti, cretinismul fiind caracterstica lor.

V-ati pus vreodata intrebarea de ce sunt bucurestenii niste oameni tristi? Oare chiar au asa vieti grele sau atat de urate incat sa se poata citi pe fizionomie?

Expresiile astea, sau mai bine spus lipsa de expresivitate se intalneste cel mai mult in mijloacele de transport. Poti avea o zi buna sau sa fii la inceputul uneia, ca nu ai nici o sansa sa o poti continua. Parerea mea e ca suntem varza cu totii si habar nu avem ce sa facem cu timpul nostru si din pacate nu numai cu timpul liber, chiar cu intreaga viata.

Bucurestiul e un oras frumos, chiar daca, fiind uratit, a inceput sa ne urateasca si el pe zi ce trece mai mult.

text de Raluca Petrache