Întrebări degeaba

• Câţi dintre cei care sunt acum încarceraţi merită să fie acolo?

• Care sunt şansele de reabilitare pe care i le laşi unui om căruia îi permiţi să primească maxim 2 persoane în vizită, o dată pe săptămână? Timp de (x) ani, un individ nu îşi poate vedea mama, soţia şi copilul în acelaşi timp.

• Ce noţiuni de dreptate îi arăţi unui deţinut “sfătuit” să îşi cumpere ţigările de la chioşcul închisorii, care este, de fapt, afacerea unui comandant?

• Cine are vreo satisfacţie din arestarea unei persoane şi reţinerea ei la o secţie de poliţie, fără a-i oferi măcar un cearşaf curat?

• Concret, cum îl “ajută” detenţia pe arestat?

• De ce, în loc de TV şi diverse activităţi absolut inutile din penitenciarele noastre, nu se poate face AŞA CEVA? (staţi pe prima pagină şi vedeţi filmuleţele introductive)

• De ce nu există nicio formă de evaluare a deţinuţilor? Şi cine câştigă ceva din limitarea afecţiunii îndreptate către o persoană în arest?

• Câtă lume şi-a pus vreodată întrebarea dacă, între cunoscuţii lui, se află cineva care ascunde o sentinţă? Şi dacă ar fi aşa, l-ar iubi mai puţin?

• S-a gândit cineva, vreodată, cât de uşor şi de superficial tratează sistemul de justiţie viaţa unui om? Cât de uşor zice un judecător “dooj’de ani”, când se grăbeşte să îl ia pe fi-su de la şcoală?

Din păcate, adevărul e undeva, îngropat în conştiinţe. Adevărurile din hârtii sunt adevărurile dezinteresului cronic, care umple burţi în tribunale, iar în spatele gratiilor, spânzură suflete.
După un timp, nimic nu mai doare.

Publicat in data de 14.11.09, in sectiunea TEXTE |