SUBTITLU: TEXT DE CITIT ÎN TIMPUL MESEI
A fost odată, ca întotdeauna, o bătrână căreia îi plăcea să fie a dracului, dar îl iubea pe Dumnezeu. Era o bătrânică atât de rea, încât muşca. Dar pentru că, totuşi, nu dorea sa se apropie de cei pe care îi muşca, descoperise o metodă tehnic avansată: îşi scotea proteza şi muşca în jur cu ea. Născută şi crescută în Ferentari, bătrânica Tănţica ştia să fie dură. Şi-a păstrat această rigiditate, însă acum îşi petrece tot timpul în grădina din spatele blocului. Acolo au îngropat-o vecinii. Pentru că, înainte de moarte, fusese cunoscută drept o mamaie cu o voinţă de fier (şi un baston de lemn), i s-a îndeplinit dorinţa de a fi îngropată cu toate cele ce îi aparţineau şi îi fuseseră dragi. Inutil de spus, pisica n-a fost foarte fericită să afle că şi ea era inclusă. Post-mortem, Tănţica spărgea liniştea nopţii cu urletele de spaimă ale câinilor care încercau să îşi ascundă comorile. În definitiv, poate fi luată drept exemplu pentru cum să nu fii uitat, după trecere. E un talent obscur, inaccesibil muritorului de rând, ci doar muritorului de coloană. Matricea morţii poate fi foarte discriminatoare, mai ales într-o marţi, 13. Tănţica, underground la propriu, are gânduri ecologiste: va dăinui foarte mult timp, datorită protezei, care va începe să se descompună abia peste câteva sute de ani. Nu se poate şti sigur când, pentru că în afară de sicrie, prea puţine lucruri mai sunt bătute în cuie. Memoria, în mod cert, începe să se scămoşeze, cu precizie stomatologică, sub influenţa salivei acide de pe mandibulele vecinilor curioşi. Un lunetist bine motivat n-ar putea ochi mai bine decât reuşea Tănţica prin vizorul de la apartament.
O scuză: —> text născut marţi, 13 Oct. 2009, şi decedat neonorabil în cele 3 ceasornice defecte
Publicat in data de 14.10.09, in sectiunea TEXTE |