Linistea se poate codifica, transformandu-se in “niste Li”, iar daca vreti sa nu va fie oferita, cereti-o sub aceasta forma.
Acum sa teoretizam… Linistea este acea stare a situatiilor care s-au rezolvat de ceva timp. Din pacatele mele, nu am reusit sa definitivez cercetarile pentru o legatura intre liniste si temporalitate, dar, daca ar exista, ar fi direct proportionale. Linistea, sau, in definitiv, tacerea, nu poate fi expresiva decat cu ochii deschisi. Sunetul unei clipite, sunetul unui clipit poate trezi mai mult decat un gong in noapte. Pentru mine, cateodata, linistea se poate exprima si drept o vioara in mainile lui Vengerov. Am adormit de multe ori, si inca as mai putea, cu o bucata de Bach pe repeat.
Totusi, daca Universul s-a nascut dintr-o explozie, linistea nu poate sa existe asa cum este considerata in general. Pentru mase, insa, se poate spune, ca este cel mai mic si mai timid sunet. E poezia care poate fi invatata cel mai usor pe de rost. Anotimpul preferat al linistii, iarna glaciala, mangaie polii cu sloiuri plutitoare. As vrea sa inteleaga toata lumea ca in tacere nu avem, neaparat, liniste, in timp ce tacerea asteptarii este si cea mai nelinistitoare.
Ca sa-l evitam pe Vengerov, si ca linistea sa rasune inca, inchideti ochii doua minute fara o clipita, pentru Rostropovich: