Sentimentul de vinovatie e cel mai fals sentiment dintre toate. Omul se auto-denumeste fiinta rationala, deci este constient de rezultatele actiunilor sale. OK, si eroarea este un factor, dar ma indoiesc de raspandirea ei prea larga.
Clerul manipuleaza masele, incercand sa anihileze cea mai pura dintre stari: egoismul. Orientarea omului catre sine si catre binele propriu, chiar si in detrimentul altuia, are ceva de a face cu instinctul de supravietuire.
Obiectiv vorbind, masele nu stiu cat de usor e demontabil argumentul, prin simplul fapt ca insusi Dumnezeu este egoist. De ce nu trebuie sa fii egoist? Pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Aceasta cerinta nu denota egoism din partea Lui? Daca altruismul ar fi fost trasatura dominanta a acestei divinitati, oamenii ar fi fost trimisi sa se bucure, nu sa se sacrifice (”Fericiti cei ce plang”… Pai de bucurie plang ei?). Insa divinitatea impune limite si norme morale, generand frustrari credinciosului de rand, care nu observa ca “dupa asemanarea Lui” inseamna, de fapt, sa fii si egoist. Mai mult sau mai putin, cat te lasa inima.
Punem in balanta avantajele si dezavantajele. Avantajul altruismului neconditionat ar fi mantuirea, in caz ca ea exista. Nu este o certitudine, ci o posibilitate, asa ca nu intentionez sa imi cer scuze pentru ca ma indoiesc. Daca, prin absurd, nu exista nimic superior? Daca mantuirea si divinitatea nu exista? Ramane la latitudinea fiecaruia sa decida cat merita sau nu sa abandoneze egoismul. Rational vorbind, DE CE sa renunt la ceva ce as putea sa am?
Nu e o satisfactie mai mare sa faci ceva si sa nu fii prins, decat sa faci mereu “ceea ce trebuie”?
Publicat in data de 27.09.09, in sectiunea Cultura / Media / Muzica, TEXTE |