Increderea unei persoane se pierde mai usor decat se castiga. Cel mai stupid e sa minti pe cineva privindu-l in ochi, in timp ce stie ca e mintit. E ca si cum i-ai spune, indirect, ca il crezi prost si capabil sa creada orice. Este cu atat mai ciudat cu cat se intampla fara motiv. Recent, mi s-a intamplat asta. Am inceput sa nu-mi mai pese; in definitiv, intotdeauna, tot ce conteaza e familia. Restul se poate inlocui, oricat de mult ai crede, pe moment, ca ai pierdut. In fapt, se intampla invers. Orice pierdere a increderii in cineva ar putea deveni un castig. Un castig al unei libertati, al unei experiente in plus, al unei situatii traite si al unei fete ascunse cunoscute. Oamenii vin si pleaca, te modifica intr-un fel si te lasa alt om. Este neplacut, insa, cand te lasa un om mai suspicios, reticent la tot ce ar trebui sa fie, de fapt, simple fapte sau afirmatii. Pentru unii, minciuna a devenit un refugiu grotesc, atunci cand vor sa fie altceva, cand vor sa fie altii sau cand spera ca vor parea altfel. O schimbare prin minciuna nu e o schimbare, e un tablou afisat intr-o galerie sociala, care se va umple de praf cand se va descoperi falsul. De la un coleg de liceu am aflat o maxima. Se pare ca Julius Caesar spunea ca Fricosii mor de mai multe ori inainte de moarte; cei curajosi nu gusta moartea decat o singura data. As spune ca e doar partial adevarat. Exista situatii care iti omoara spiritul, oricat ai fi de curajos. De fapt, mort pe interior, poti gasi puterea si curajul de a face orice, de a termina orice lucru inceput, de a incepe orice lucru doar visat pana atunci. Ca mort, iti trebuie doar multa imaginatie, pentru a deveni unul din remarcabili. Tot ca mort, s-ar putea sa ii privesti pe cei mai vii decat tine ca fiind doar morti, la randul lor, si atunci ecuatia incepe sa devina o simpla adunare, eliminand necunoscutele, prin simpla vointa. Loteria pasului in gol nu iti mai da fiori reci pe coloana. Nimic nu e mai rece decat tine. Cumperi mai multe bilete si calci increzator, pentru ca mai jos decat “six feet under” nu ai unde sa ajungi. Si exista acea lumina care nu se stinge decat odata cu tine, odata cu tot ce alegi sa lasi in urma, atunci cand lasi.
Stand la un picnic cu tine insuti, ai putea sa redescoperi copilul care stia sa spuna “Da, eu pot!”. Si pentru ca poti, incepi sa faci, sa gandesti ca ai putea sa faci orice. Cand definesti actiunile orice-ului, le pui in rastel si le admiri pe toate, pentru o secunda. Apoi alegi una, cu care marsaluiesti pana la capat, pana la capatul rabdarii, capatul pamantului, capatul zilelor cu soare. Si imbatranesti. Cred ca niciodata nu murim cu adevarat, nici cand incapem in sacii IML-ului, pentru simplul motiv ca, individ fiind, nu ti se poate pierde urma. Ai existat, ai trait, ai facut ceva. Si esti mentionat, macar in arhivele statului, pana cand incepe sa nu mai conteze nimic in legatura cu tine. Iar atunci devii doar anonim, nu mort. Poate privesti de sus, cu mainile in buzunar, la o bere cu Sfantul Petru, furnicile pe care le numiti “urmasi”. Si traiesti, traiesti in continuare, ca bunic al lor, urcat la ceruri cand i-a venit veacul. In viata veacului ce va sa vie, e mai putin important cine esti. Esti acolo, fiintezi in continuare, iti razi in barba si framanti plastilina in buzunar. Ai fost, esti. Ceea ce ai fost, se stie de catre cei pe care ii mai intereseaza. Ce esti, nu se mai stie, actionezi incognito, faci poante celor care se cred mai vii decat tine, bantui un teatru sau ii calci unuia acceleratia la podea. Daca face car-poc, e vina lui. Tu i te arati in ambulanta, ii spui ca o sa se distreze si dincolo, si ii promiti sa-i pui o pila pentru un loc mai aproape de studentele de la ASE. Nu, moartea nu e un lucru rau, moartea nu exista. Transformarea, in limbaj standard, nu este un cod. Moartea este doar transformare, in directia indepartata (nu opusa) nasterii.
Publicat in data de 21.09.09, in sectiunea TEXTE |
Foarte frumos si cat de ADEVARAT. Acel “altceva” face diferenta.