Imi place sa aud gongul, inainte de ridicarea cortinei. Imi place sa constat ca sala e aproape plina de cei ce iubesc teatrul. Considerata a sasea arta, teatrul rezista si isi urmeaza cursul natural, din stagiune in stagiune. In ciuda vechimii teatrului, inca troneaza in viata culturala. Artistii pun suflet in transmiterea mesajului piesei, fiindca numai de ei depinde succesul acesteia.
Artistul, printr-o definitie quasi-baroca, este o viata plina de sperante, succese si lacrimi de emotie, vise, debuturi si premiere, spectacole de adio si reintalniri, bazate pe dragoste pentru arta si cerand in schimb un simplu gest de simpatie spontana a publicului.
In vremuri mai vechi – si nu neaparat mai bune – teatrul era respectat la adevarata lui valoare. Domni si doamne in toalete elegante veneau sa-si etaleze tinutele, sa-si imbogateasca sufletul, sa-si petreaca timpul frumos si sa intre cu propria lor viata in actiunea piesei. Acesta era charm-ul spectacolului de atunci.
Acum, vremurile s-au schimbat. Au ramas putini oameni care mai respecta teatrul. Actorii isi continua manifestatia, parand nepasatori la ceea ce se intampla. Joaca pentru ei si pentru acel public care mai stie ce inseamna teatrul. Salile nu sunt nici pline, nici goale. Pretul biletului e accesibil aceluia care isi doreste sa vina. In trecerea anilor, schimbarile de mentalitate au estompat gloria celei de-a sasea arte. Multi prefera un film la TV sau de pe ODC decat sa mearga la teatru. Peste ceea ce ar fi trebuit sa fie retinut a inceput sa se astearna uitarea.
S-au incercat numeroase solutii pentru revigorarea teatrului, de la inchirierea salilor si majorarea pretului biletelor la schimbarea reprezentatiilor dupa mentalitatea de astazi. S-au inmultit spectacolele pentru copii, pentru atragerea si educarea publicului tanar, pentru viitorul public al spectacolelor de teatru.
Cu fonduri minime, e dificil sa se reconditioneze cladiri, sa se achizitioneze costume si decoruri. Actorii joaca pe bani mizeri. Valoarea nu le e reprezentata de salariu. Multumirea le este o sala plina de aplauze. Ovatiile mentin bataile aripilor artistilor. Ar fi frumos daca am admite sa nu le taiem aripile.
Cand cortina se lasa si sala se goleste, in urma publicului ramane ecoul. Asta pana la urmatorul spectacol. Actorii, in culise, se dezbraca de rol si reintra in cotidian, devenind trecatori grabiti.
Va rog, mergeti la teatru, aratati-le si aratati-va ca valorile inca primeaza, salvati o arta superba de la o stare care nu face bine nimanui!
Publicat in data de 26.08.09, in sectiunea Cultura / Media / Muzica, TEXTE |