Imi plac oamenii care isi admira singuri psihozele, ca pe cadoul cel mai de pret al personalitatii lor. La fel de mult imi plac dualistii si cei care au simtit moartea strecurandu-si limba pe langa urechile lor, nelamurite de ce se intampla. Scriu asta pentru toti “amuzantii” care rad pe dinafara, iar in primul lift isi sorb mucii lacrimosi. Orice privire goala e mai plina decat o vorba goala. Privirile goale contin, uneori, capilare sparte pe albul globului ocular. Daca sunt foarte multe capilare, ochii se inrosesc tare si se pot confunda cu globuletele care se agata in brad. In loc de ata, se poate folosi nervul optic.
Si revin la psihoticii care imi plac: galagiosi sau tacuti in public, isi tempereaza urletele din suflet cu zvarcoliri in somn. Lumile lor complexe n-au stari si n-au stare. Trairile li se succeda prea rapid pentru a deveni stari si prea lent pentru a fi cosmaruri.
Inghite-ti piftia si nu mai citi. Nu mai ai ce.
*** textul a fost cadou pentru unul din cei mai buni prieteni, intr-unul din momentele lui proaste, care a coincis cu altul, al meu. Si sper ca acum sa-l ajute si pe noul meu frate mai mic.
Publicat in data de 03.08.09, in sectiunea TEXTE |