Restaurant Il Cantuccio
Foarte aproape de Parcul Carol și autogara Filaret, restaurantul Il Cantuccio oferă mâncare bună, dar servicii mai slabe.
În ceea ce privește pastele, porțiile sunt foarte mari (probabil aprox. 800 grame).
Penne Quattro Formaggi:
Spaghete Milaneze:
Pastele costă puțin peste 20 RON (22-24 RON). Limonada, de 0.5 litri este bună (cei mai sensibili o pot considera un pic cam acră) și costă 12 RON.
Probleme cu servirea:
Nici nu apuci să te uiți prin meniu, că o chelneriță deja vine să preia comanda (chiar știind că ea însăși te-a adus la masă în urmă cu 30 secunde). O rogi să îți lase 2 minute să decizi ce mănânci, iar ea revine după minim 15. Nouă ne-au și încurcat comanda (ne-au adus la masă mâncarea altcuiva), am lămurit-o politicos, ca s-o auzim după câteva momente bombănind în spatele nostru ”Aia cică are Milaneze, ailaltă CĂ CARBONARA”… minimă eroare, nici Carbonara nu erau solicitate la noi la masă. La alcool care se servește cu gheață, nu au oferit și gheața, au trebuit rugați în mod special. Dar au adus.
Noi am cerut și o supă gulaș pe care au uitat să o aducă, s-au scuzat la 30 minute după ce toată lumea își terminase pastele și au întrebat dacă o mai dorim atunci. Un pic cam târziu. După ce ni s-a adus mâncarea, nicio chelneriță nu a mai trecut prin secțiunea noastră de restaurant. Într-un sfârșit, când au venit clienți la altă masă, am reușit și noi să cerem nota. Domnișoara s-a mai fâțâit de câteva ori prin zonă, fără bonul nostru, iar după 15 minute am rugat-o din nou. A reușit să ne-o aducă, având o mutră nemulțumită.
Potențialilor clienți le recomand Il Cantuccio pentru meniu (în afară de ce v-am arătat mai sus, mai au și salate foarte bune), însă managerilor le-aș recomanda să schimbe personalul de la mese, pentru că servirea este sub medie.













